Orientări în anatomie:puncte,axe,planuri anatomice. Introducere in sistemul osos Relieful osos

1. Orientări în anatomie:puncte,axe,planuri anatomice. Introducere in sistemul osos Relieful osos.

2.

• Anatomia este ştiinţa care se ocupă cu studiul formei şi
structurilor corpului omenesc viu în dinamica
ontogenetică şi funcţională (G.S. Drăgoi, 1976). Metoda
principală, de studiu şi cercetare a formei şi structurilor
este disecţia; ea a impus definirea anatomiei ca ştiinţă.
• Obiectul de studiu al anatomiei este omul viu, ca
sistem biologic concret senzorial.
• În studiile şi cercetările de anatomie se urmăresc două
grupe de variabile: calitative ( formă, culoare,
consistenţă, orientare, feţe, margini, situaţie, mijloace
fixare, raporturi) şi cantitative ( lungime, înălţime,
grosime, volum, capacitate etc.) Variabilele cantitative se
studiază prin metode statistico-matematice.

3.

• 3 axe de orientare-longitudinala-vertex si centrul bazei de sustinere
puncte situate pe ea-sup. Inf.
-sagitala –trece prin centrul de greutate cu directie
antpost puncte situate pe ea ant.si post
-transversala trece prin centrul de greutate paralela cu
orizontala puncte situate pe ea lateral si medial
• Planul sagital (axa long.si sag.)imparte corpul in 2 jumatati –dreapta si
stanga(planul de simetrie)
• Planul frontal (axa axa longit si transversala) –anterior si posterior
• Planul transversal (axa transv si sagitala) imparte in jumatae sup si inf.
• Caput, collum, truncus ,membra.
• Linia cefalocervicala
• Linia cevicotoracica
• Liniatoraco brahiala(acromion pliu axilar)
• Linia pelvifemural(de la simfiza pubiana la santul interfesier)

4.

5.

• Osteologia (osteon-os; logos-ştiinţă) este partea
anatomiei descriptive care se ocupă cu studiul formei şi
structurii oaselor. Oasele sunt elemente ale sistemului
locomotor, caracterizate prin duritate, rigiditate,
rezistenţă şi un mic grad de elascititate. Totalitatea
oaselor, aflate în interacţiune, constituie sistemul osos,
iar aşezarea oaselor în poziţie naturală clădeşte
scheletul. Corpul omenesc conţine 206 piese osoase.
Din punct de vedere biomecanic, oasele contribuie la
formarea unui sistem de pârghii cu rol în menţinerea
echilibrului şi locomoţiei. Din punct de vedere funcţional,
oasele sunt structuri cu roluri de susţinere, de protecţia
organelor interne, de hematoformare şi în metabolism.

6.

Relieful oaselor
Totalitatea proeminenţelor şi depresiunilor de pe suprafaţa oaselor
formează relieful oaselor.Proeminenţele le vom împărţi în două clase:
proeminenţe articulare şi proeminenţe nearticulare. În raport cu forma lor
proeminenţele articulare au diferite denumiri. Dacă este sferoidala se
numeşte cap articular; el se ataşeză corpului printr-o parte osoasă numită
gât. Atunci când capul articular are dimensiuni reduse, se va folosi
diminutivul capitulum.
Dacă proeminenţa articulară este un segment dintr-un cilindru, atunci poartă
numele de condil. Dacă proeminenţa articulară are forma de scripete,
atunci se va numi trochlee. Procesele articulare ale vertebrelor lombare
sunt considerate proeminenţe şi reprezintă segmente de cilindru. Toate
suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj articular. Proeminenţele
nearticulare sunt lipsite de cartilaj articular şi pe ele se inseră muşchii prin
tendoane sau aponevroze. După formă şi dimensiuni exista următoarele
tipuri de proeminenţe nearticulate: procesul (apofiza), trohanterul,
tuberozitatea, protuberanţa, spina, epicondil şi proeminenţele liniare
(creasta, linia, muchia).
Depresiunile osoase se impart în depresiuni articulare şi depresiuni
nearticulare. Depresiunile articulare sunt căptuşite cu cartilaj hialin. Ele
pot fi: fose, cavităţi şi incizuri.Depresiunile nearticulare se formează prin
acţiunea modelatoare a muşchiilor, a tendoanelor, a vaselor sanguine (în
special artere) şi în mai mică măsură a nervilor. Cele mai frecvente
depresiuni nearticulate sunt: fosa; foseta; şanţul; culisa tendinoasă;
incizura; orificiul; canalul; fanta; scizura sau fisura.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

Stalpii si arcurile de rezistenta in arhitectura craniului
Stalpii de rezistenta = portiuni de substanta osoasa mai densa care transmit
forta presiunii masticatorie la bolta craniului intre acestia situandu-se pcte
cu rezistenta minima –fracturi.
Viscerocraniu are 4perechi de linii de rezistenta:
1-stalpul frontal-canini incisivi superiori –procesul frontal al maxilei,marginea supraorbitala a frontalului;
2-stalpul zigomatic :premolar si primul molar superior-fata ant a corp maxilei
–os zigomatic-a)proces orbital os zigomatic-marginea supraorbitala a
frontalului unindu-se cu linia frontonazala;b)arcada zigomatica –linii
temporale(calvarie)
3-stalpul pterigopalatin-ultimii molari superiori-tuberozitatea maxilei-lama
perpendiculara palatin-proces pterigoidian –corp sfenoid
4-linia mandibulara-mandibula-linia oblica si ram mandibulei-mastoida –
liniille temporale-baza neurocraniului;
La niv calvariei exista 3 arcuri de rezistanta orientate sagital unite cu 2
arcuri transversale
-1arcul mediosagital prin:creasta frontal –sutura sagitala prtub occipitala
interna-creasta occipitala interna;
-

29.

-2arcurile longitudinale-liniile temporale ale frontalului si parietalului-proces
mastoid –baza craniului.De aici are directie dinapoi inainte prin radacina
longitudinala a procesului zigomatic,arcada zigomatica ,osul
zigomatic,revenind la linia temporala a frontalului.
-3 arcurile transversale reprezentate de creasta transversal a frontalului si
liniile nucale post.
Arcurile de rezistenta ale calvariei sunt intarite de suturile de la acest nivel
La nivelul bazei neurocraniului exista capriori de rezistenta pe care se
sprijina stalpii de rezistenta ai viscerocraniului si care transmit o parte din
fortele de masticatie spre arcurile de rezistenta ale calvariei:
-2 sunt reprezentati de cele 2 stanci ale oaselor temporale,
- 2 sunt aripile mici ale sfenoidului,
-1 frontal reprezentat de crista galli,si corpul sfenoidului
- 1 occipital reprezentat de creasta occipitalului.
Cei 6 capriori converg catre portiunea bazilara a occipitalului,care nu se
fractureaza decat foarte rar.
Stalpii mandibulari aduna fortele de presiune masticatorii exercitate
asupra arcului alveolar inferior pin intermediul dintilor si fortelor de actiune a
muschilor masticatori:
-traiectoria dentara,formata de condensarea trabeculelor osoase la niv
alveolelor continuarea apoi prin ramura mandibulei la colul si condilul
mandibulei exteriorizat in creasta colului condilian. .

30.

Traiectoria coronoidiana sau temporala intre procesul coronoid si corpul
mandibulei ,det de actiunea m temporal(creasta temporala)
Traiectoria unghiului mandibulei det de m maseter si pterigoidian medial
Traiectoria mentonului,evidentiata prin protub mentala si prin incruciserea
trabeculelor spongioase,reflecta rolul muschilor inserati la acest nivel in
echilibrarea miscarilor mandibulei
Craniu la nn prezinta fontanele care reprezinta persistenta primului stadiu
de dezvoltare stadiul membranos;prezenta lor permite adaptarea formei si
marimii craniului la traiectul pelvin din timpul nasterii.
-Fontanela frontala-se osifica la 2 ani
Fontanela occipitala dispare in luna a doua de la nastere
Fontanelele laterale –sfenoidala-dispare la 2-3 luni dupa nastere
-mastoidiana se osifica la sf primului an
Cavitaile pneumatice nu sunt dezvoltate –se pot observa pe rx astfel
Sinusul frontal la sf primului an de viata
Sinusul maxilar este sugerat la nn de prezenta unei trasparente alungite de
marimea unui bob de mazare,el atingand dimensiunile definitive la 18 ani
putand atinge un volum de10-15cm cubi
Celulele etmoidale se observa in primii ani de viata..

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

Curs
Articulatiile craniului
(Articulatia temporomandibulara)
Articulatiile craniului cu coloana vertebrala

43.

• Articulaţiile craniului
• Piesele osoase ale craniului sunt unite în special prin articulaţii
fibroase şi cartilaginoase, articulaţii imobile. La nivelul craniului
există o singură articulaţie sinovială mobilă, articulaţia temporomandibulară.
• Majoritatea articulaţiilor de la nivelul craniului sunt articulaţii
fibroase la care între marginile oaselor ce se articulează se găseşte
un strat fin de ţesut conjunctiv. Acest tip de articulaţie fibroasă este
denumit sutură şi după aspectul marginilor care se aticulează, se
diferenţiează suturi dinţate, suturi scuamoase şi suturi plane.
Suturile de la nivelul calvariei permit creşterea neurocraniului. Astfel,
suturile coronară şi lambdoidă asigură creşterea în lungime iar
suturile sagitală şi scuamoasă asigură creşterea în lăţime.
• Articulaţiile cartilaginoase de la nivelul craniului sunt de tipul
sincondrozelor în care oasele sunt separate printr-un strat de cartilaj
hialin. Sincondrozele de la nivelul bazei craniului permit
deasemenea creşterea în lungime a neurocraniului: sincondroza
sfeno-occipitală, sincondroza sfeno-pietroasă, sincondroza pietrooccipitală

44.

45.

46.

• Articulaţia temporomandibulară este o articulaţie sinovială
sferoidală şi este considerată cea mai evoluată articulaţie a corpului
şi cea mai frecvent solicitată.
• Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară de la
nivelul fosei mandibulare care se prelungeşte pe versantul
posterior al tuberculului articular şi de condilul mandibulei. Fosa
mandibulară are diametrul transvers mai mare decât cel sagital şi la
articulaţie participă doar porţiunea situată anterior de fisura pietrotimpanică. Tuberculul articular are o suprafaţă articulară convexă.
• Condilul mandibulei are o suprafaţă articulară elipsoidală, numai
faţa anterioară a acestuia fiind articulară. Un disc articular format din
ţesut fibro-elastic separă complet cavitatea articulară în două etaje:
supradiscal şi infradiscal. Discul articular realizează congruenţa
suprafeţelor articulare, faţa lui superioară mai întinsă este convex
concavă iar cea inferioară este numai concavă; el este mai subţire
în partea mijlocie.
• Mijloace de fixare
• Capsula articulară se inseră pe marginile suprafeţelor articulare:
superior, anterior de tuberculul articular şi pe fisura pietro-timpanică
iar inferior, la nivelul colului mandibulei. Capsula este întărită de
ligamente intracapsulare şi ligamente extracapsulare.

47.

Ligamentele colaterale, intracapsulare întăresc lateral şi medial capsula se
mai numesc si ligamente discale.
Ligamentele extracapsulare sunt ligamentul (lig.temporomandibular
stilomandibular şi ligamentul sfeno-mandibular
lig.temporomandibular localizat lateral la niv fiecarei artic) Ligamentul
stilomandibular este situat între procesul stiloid şi unghiul mandibulei iar
ligamentul sfeno-mandibular este între spina sfenoidală şi orificiul
mandibulei.
Vascularizaţia articulaţiei temporo-mandibulare este asigurată de ramuri
ale arterelor temporală superficială, maxilară, meningee medie.
Nervii provin din nervul mandibular, în special din nervul auriculo-temporal.
În articulaţia temporomandibulară au loc mişcări de alunecare în etajul
supradiscal şi mişcări de rotaţie în etajul infradiscal. Mişcările în articulaţia
temporomandibulară sunt mişcarea de coborâre şi mişcarea de ridicare a
mandibulei, mişcarea de anteducţie şi de retroducţie a mandibulei şi mişcări
de lateralitate.
Mişcarea de coborâre a mandibulei este iniţiată de muşchii pterigoidieni
laterali şi este efectuată de muşchii coborâtori ai mandibulei: muşchii
milohioidieni şi muşchii digastrici (pântecele anterioare). În timpul
acestei mişcări, discul articular şi capul mandibulei alunecă anterior şi trec
pe faţa inferioară a tuberculului articular, în etajul infradiscal efectuându-se
o rotaţie a capului mandibulei.
În mişcarea de ridicare a mandibulei, discul articular şi capul mandibulei
alunecă posterior . Muşchii ridicători ai mandibulei sunt muşchii maseteri,
pterigoidieni mediali şi temporali

48.

Mişcarea de anteducţie (alunecare înainte, propulsie)
a mandibulei este efectuată de muşchii ptrigoidieni
laterali.
• Mişcarea de retroducţie (alunecare înapoi, retropulsie)
este efectuată de fibrele posterioare cu dispoziţie
aproape orizontală ale muşchilor temporali.
• Mişcările de lateralitate ale mandibulei sunt mişcări
complexe în care condilul de masticaţie rămâne fix şi
execută mişcări de rotaţie în etajul infradiscal iar condilul
de balans se deplasează anterior pe tuberculul articular
prin mişcări de alunecare în etajul supradiscal. Muşchii
ptrigoidieni laterali, prin contracţie alternativă au rolul cel
mai important.

49.

50.

51.

52.

Articulaţiile coloanei vertebrale cu craniul
Articulaţia atlanto-occipitală este o articulaţie sinovială bicondiliană.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară superioară elipsoidală şi
concavă de pe faţa superioară a fiecărei mase laterale a atlasului şi suprafaţa
articulară convexă de la nivelul fiecărui condilil occipital.
Capsula articulară se inseră pe marginile suprafeţelor articulare. Membranele
atlanto-occipitale anterioară şi posterioară unesc osul occipital de prima vertebră
cervicală.,inserandu-se pe orificiul occipital si pe arcurile ant si post ale atlasului
Articulaţia atlanto-axoidiană mediană este o articulaţie sinovială trohoidă.
Suprafeţele articulare sunt faţa articulară anterioară a dintelui axisului, ovalară şi
convexă şi foseta dintelui (ovalară şi concavă) de pe arcul anterior al atlasului.
Ligamentul transvers al atlasului trece pe faţa posterioară a dintelui şi se inseră pe
feţele mediale ale celor două mase laterale ale atlasului, astfel, dintele axisului ocupă
un inel osteofibros format de arcul anterior al atlasului şi acest ligament.
Capsula articulară se inseră pe marginile suprafeţelor articulare, cele două oase
fiind unite şi prin ligamente. Ligamentele alare se inseră pe feţele mediale ale
condililor occipitali şi pe marginile lateale ale dintelui; ligamentul vârfului dintelui se
inseră pe marginea anterioară a orificiului occipital şi pe vârful dintelui. Ligamentul
cruciat, format de ligamentul transvers şi de fasciculele longitudinale superior (spre
occipital) şi inferior (spre axis), este acoperit de membrana tectoria. Membrana
tectoria se inseră pe faţa posterioară a corpului axisului, pe partea bazilară a
occipitalului şi pe faţa medială a condililor occipitali. Sinoviala este dublă: pe faţa
anterioară a dintelui şi pe faţa lui posterioară.

53.

Articulaţia atlanto-axoidiană laterală este o articulaţie sinovială plană.
Suprafeţele articulare sunt feţele articulare inferioare ale maselor laterale
ale atlasului şi feţele articulare ale proceselor articulare ale axisului.
Capsula articulară căptuşită de o sinovială se inseră pe marginile
suprafeţelor articulare şi este mai groasă anterior şi posterior.
În articulaţiile atlanto-occipitală şi atlanto-axoidiană se fac mişcările capului:
flexie, extensie, rotaţie, flexie laterală. Flexia şi extensia capului se
efectuează în articulaţia atlanto-occipitală, în jurul unei linii orizontale situată
în plan forntal care trece posterior de meatul acustic extern. Flexia are o
amplitudine de 20 grade, iar extensia de 30 grade, amplitudinea acestor
mişcări crescând când sunt antrenate şi vertebrele cervicale subiacente.
Muşchii flexori ai capului sunt lungul capului, dreptul anterior al
capului, dreptul lateral al capului şi hioidienii.
Contracţia bilaterală a muşchilor sternocleidomastoidian realizează flexia
coloanei cervicale şi a capului. Extensia capului este efectuată de muşchiul
trapez, muşchiul splenius al capului, longissimus al capului, muşchiul
semispinal al capului şi de muşchii suboccipitali cu excepţia oblicului
inferior. Mişcarea de rotaţie a capului se efectuează în articulaţia
atlanto-axoidiană când atlasul se răsuceşte în jurul dintelui. Rotaţia are
amplitudinea de 30 grade şi este realizată prin contracţia muşchiului
sternocleidomastoidian de partea opusă. Rotaţia pură se realizează prin
contracţia muşchiului oblic inferior al capului. Flexia laterală pură a
capului se realizează prin contracţia muşhilor longissimus al capului şi drept
lateral al capului.

54.

55.

muschii

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

muschi

65.

Introducere in sistemul muscular

66.

• I. Generalităţi
• Miologia este partea anatomiei descriptive, care
studiază sistemul muscular îndeosebi format din
muşchi striaţi sau somatici. Muşchii reprezintă
elementele active ale subsistemelor de
desfăşurare a activităţilor telecinetică şi de
menţinere a tonusului, posturii, echilibrului.
• Împreună cu scheletul şi tegumentul,
musculatura contribuie hotărâtor la determinarea
şi influenţarea formei corpului, diferenţierea ei
fiind în strânsă legătură corelativă şi dependentă
de dezvoltarea scheletului.
• Mişcările pe care muşchii le efectuează în jurul
diferitelor axe, care trec prin articulaţii sunt:

67.

• flexia prin care două segmente legate printr-o articulaţie se apropie
între ele, micşorându-se unghiul format de ele;
• extensia este mişcarea contrarie: segmentele în mişcare se
îndepărtează unul de celălalt, unghiul cuprins între ele mărindu-se,
putând ajunge până la 180 de grade şi uneori chiar mai mult. De
obicei axul în jurul căruia se fac flexia şi extensia este dispus
transversal în plan frontal;
• abducţia, îndepărtează un segment sau membrul în întregime, de
corp, sau de axul longitudinal al acestuia;
• adducţia, apropie aceleaşi elemente de trunchi. Aceste mişcări se
efectuează în jurul unui ax sagital anteroposterior, care trece prin
articulaţia respectivă;
• rotaţia internă sau medială, este mişcarea prin care un segment sau
întreg membrul se roteşte înspre corp în jurul axului său longitudinal
(vertical), care trece prin articulaţia respectivă;
• rotaţia externă sau laterală , este mişcarea inversă, prin care
membrul se învârteşte în afară, în jurul aceluiaşi ax longitudinal
vertical.
• La antebraţ se face o rotaţie a radiusului, în jurul axului vertical,
care trece prin centrul capului radiusului şi procesul stiloid al ulnei.
Această mişcare de rotaţie se numeşte pronaţie, când regiunea
dorsală a mâinii este orientată anterior(ventral) şi supinaţie, când
palma este orientată anterior.

68.

• Structură
• Muşchiul este alcătuit dintr-o porţiune cărnoasă numită – venter-,
sau pântec muscular şi extremitatea prin care se inseră pe os,
numită – caput-. Inserţiile musculare se realizează prin formaţiuni
conjunctive: tendon, aponevroză.
• În ce mai mare parte inserţia se face pe oase determinând(relieful
osos): creste, proeminenţe sau depresiuni, pe suprafaţa lor.
• Muşchii se mai pot insera şi pe alte formaţiuni:
• tegument- muşchii mimicii,
• membrane fibroase-membrana interosoasă- (la antebraţ-m. flexor
profound al degetelor),
• pe porţiuni îngroşate aponevrotic ale fasciilor de înveliş regionalem. solear,
• pe septele intermusculare-m. flexor radial al carpului,
• pe tendoane- mm. lombricali.
• Inserţia se face întotdeauna prin intermediul unui tendon.(origine
insertie)Originea este aşezată proximal, mai aproape de trunchi sau
iar inserţia terminală, distal. Când muşchiul se contractă, efectuând
mişcări, el are de obicei un punct fix, care concordă de cele mai
multe ori cu originea sa şi un punct mobil, care corespunde inserţiei.
Se poate însă deseori întâmpla, si invers ca de exemplu în timpul
mersului, la membrul de sprijin.

69.

• Tendonul şi aponevroza
• Ele sunt alcătuite din fibre colagene groase, grupate în coloane
orientate pe direcţia de acţiune a forţelor de tracţiune.
• Tendonul
• Tendonul este o formaţiune conjunctivă, alungită, de culoare albă
sidefie, inextensibilă dar flexibilă şi rezistentă.
• Tendoanele pot fi situate la etremităţile corpului muscular sau în
corpul acestora(tendon intermediar). În cazul în care tendonul vine
în raport cu planul osos, el este prevăzut cu teci fibroase.
• Aponevrozele sunt tendoane lăţite şi servesc la inserţia muşchilor
laţi.
• În regiunile topografice unde tendoanele au tendinţa de a se
desprinde de planurile profunde în timpul contracţiei, s-au diferenţiat
structuri cu rol de contenţie a tendoanelor, numite teaca fibroasă a
tendonului (Vagina fibrosa tendinis )

70.

Fasciile sunt formaţiuni conjunctive care învelesc un muşchi
individual, un grup muscular sau totalitatea muşchilor unui segment
corporal. Retinaculele sunt îngroşări fibroase ale fasciilor de înveliş,).
Fasciile musculare,retinaculele, tecile sinoviale, bursele sinoviale,
trohleele musculare, sunt formaţiuni auxiliare, cu rol de protecţie şi de
uşurare a funcţiilor musculare.
Criterii de clasificare ale muşchilor
După variabilele cantitative ( lungime, lăşime, grosime):
muşchi lungi- la membre
muşchi scurţi- aşezare de obicei mai profundă (muşchii profunzi ai
spatelui)
muşchi laţi- ( muşchii laţi ai abdomenului).
După modul de grupare al fasciculelor de fibre musculare faţă de
tendoane, deosebim:
muşchi fusiformi, sunt lungi,cu fasciculele aproximativ paralele şi în
aceeaşi direcţie cu tendonul:
muşchi penaţi, fascicule musculare se inseră oblic pe tendon: muşchi
unipenati, muşchii bipenaţi
muşchi digastrici, corp întrerupt printr-un tendon intermediar
(omohioidianul); uneori există mai multe fâşii aponevrotice transversale
(intersecţii tendinoase) care impart muşchiul în mai multe segmente
(muşchiul drept abdominal) – muşchi poligastrici-.

71.

.
După numărul articulaţiilor cu care are raporturi:
muşchi uniarticulari,- în general toţi muşchii scurţi-,
muşchi biarticulari- muşchiul drept femuralmuşchi poliarticulari-flexorii şi extensorii lungi ai
degetelor-.
După numărul capetelor de origine:
muşchi biceps, cu două capete de origine,
muşchi triceps, cu trei capete de origine,
muşchi cvadriceps, cu patru capete de origine.

72.

Capul şi gâtul
• Scheletul capului, craniul, se dezvoltă dintr-o schiţă cartilaginoasă,
craniul primordial, şi o porţiune ventrală, situată sub cealaltă,
derivată din arcurile branchiale (faringiene).
• musculatura capului este grupată în două sisteme funcţionale:
• musculatura mimicii, derivată din materialul mioblastic al arcului al
II-lea faringian, inervată de nervul facial,
• musculatura masticatoare, musculatură care ia naştere din primul
arc branhial şi este inervată de nervul trigemen.
• Musculatura mimicii derivând din arcul al II-lea faringian, a pierdut
vechea sa legătură cu arcul hioidian şi s-a împrăştiat sub pielea
capului şi a feţei.
• Muşchii mimicii sunt subţiri, delicaţi, nu prezintă un înveliş
fascial, se găsesc în grosimea pielii, prinzându-se cu unul sau
ambele capete pe stratul profound al acesteia(buccinator –fascie
proprie,orientati in jurul orificilor naturale)

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

81.

82.

83.

84.

85.

86.

• Fasciile –tes.conjunctiv , invelesc structuri anatomice ,permit aparitia unor
spatii potentiale tisulare si cai de propagare a infectiilor.
• Fascia superficiala-contine grasime,nervi cutanati si vase superficiale
• Fascia profunda –imediat sub prima,usureaza misc musculare,trecerea
vaselor si nervilor
• La gat fascia cervicala
• -Lama superficiala a fasc.cervicale profunde(investing layers)
• -Lama mijlocie,-fascia infrahioidiana(musculara)
-fascia bucofaringiana(viscerala)-post de faringe si esofag
-fascia pretraheala(invelis in jurul viscerelor gatului
• -Lama profunda a fasciei cervicale profunde
-fascia prevertebrala(inveleste complet coloana vertebrala
cu muschii pre si postvertebrali)
-fascia alara(separa spatiul retrofaringian de spatiul “danger”
• de la baza craniului –la T2 ,supapusa cu fascia viscerala)
• -Teaca carotica (formata prin contributia celor 3)–de la baza craniului la
arcul aortic-contine manunchiul vasculonervos al gatului.