PSIHOPATOLOGIE OCUPAȚIONALĂ
Sindromul burnout
Tulburările de adaptare
Sindromul tulburărilor de stres posttraumatic (PTSD)
Consecinţele psihosociale ale traumelor
Mobbing-ul
Workaholism-ul
DE CE E NEVOIE DE AJUTOR PSIHOLOGIC
PRINCIPII DE BAZĂ ALE PRIMULUI AJUTOR PSIHOLOGIC
555.00K
Category: psychologypsychology

Psihopatologie ocupațională

1. PSIHOPATOLOGIE OCUPAȚIONALĂ

2. Sindromul burnout

3.

Principalele semne şi simptome de
manifestare, la nivel individual
epuizarea fizică, ce se caracterizează prin inactivitate, lipsă de
dinamism, oboseală cronică, slăbiciune, dureri de cap sau spate,
tulburări intestinale, somn agitat, inapetenţă sexuală, tensiuni
musculare etc.;
depersonalizarea, ce implică stări depresive, neajutorare, lipsa
speranţei, disperare, singurătate, descurajare, trecerea din faza
de entuziasm la atitudinea de cinism;
sentimentul de nerealizare, care presupune dezvoltarea unei
atitudini negative față de propria persoană, de viaţă şi muncă, ce
se repercutează negativ şi duce la insatisfacţie profesională şi
incompetenţă, sentimente de nerealizare și de eşec.

4.

Consecinţele sindromului de burnout, în
plan organizaţional
insatisfacţia profesională, persoana renunţând la inițiativă sau
neimplicându-se, atât în munca în sine, cât şi în raporturile cu
colegii de grupă sau muncă;
reacţii nepotrivite faţă de colegii de muncă sau membrii de
familie;
deteriorarea randamentului și a productivităţii;
creșterea numărului de concedii medicale;
scăderea iniţiativei în muncă;
accentuarea lipsei de apreciere din partea celorlalţi.

5.

Burnout vs. stres
stresul are o extensie a burnout-ului, fiind întâlnit atât în sfera
vieții profesionale, cât și în cea a vieții private, extraprofesionale,
pe când burnout-ul este specific doar sferei vieții profesionale;
stresul este rezultatul unei tensiuni pasagere, pe când burnout-ul
al unei tensiuni continue, permanente.
Burnout-ul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de
adaptare, care rezultă dintr-un dezechilibru pe termen lung între
exigențe și resurse, deci al unui stres profesional prelungit;
stresul este un concept mai psihologizat, pe când burnout-ul
conține mai multe aspecte obiective, sociale. În burnout,
caracteristicile și constrângerile reale ale vieții profesionale trec în
prim-plan. Burnout-ul apare atunci când individul nu mai face față
constrângerilor profesionale;
stresul există independent de burnout, pe când acesta din urma
este indispensabil legat de stres. Stresul bine gestionat poate fi
depășit. În schimb, stresul incorect sau prost gestionat se
transformă în burnout.

6.

7. Tulburările de adaptare

8.

În funcţie de manifestările predominante, tulburările
de adaptare pot fi:
cu dispoziție prevalent depresivă (suferință
deprimare, sentimente de vinovăție etc.);
cu dispoziție prevalent anxioasă (neliniște,
nervozitate, panică etc.);
cu dispoziție mixtă - anxioasă și depresivă;
morală,
agitație,
cu perturbare de conduită (violarea drepturilor celorlalți,
încălcarea
regulilor
și
normelor
sociale,
neglijarea
responsabilităților etc.);
cu perturbare mixtă a emoțiilor și conduitei;
nespecificate (acuze somatice, izolare socială etc.).

9. Sindromul tulburărilor de stres posttraumatic (PTSD)

10.

Stresul posttraumatic reprezintă prelungirea unui stres acut,
ale cărui manifestări au depășit o lună de zile și se subîmparte în
două entități nosologice distincte:
1. stres posttraumatic acut, când simptomatologia se remite în
mai puțin de 3 luni;
2. stres posttraumatic cronic, atunci când ea depășește acest
interval.
Kardiner dă pentru prima dată o descriere complexă a
simptomaticii acestui fenomen, astfel:
excitabilitate şi iritabilitate;
reacţie nestăpânită la excitanţi bruşti;
fixare pe circumstanţele evenimentului traumatic;
fugă de realitate;
predispoziţie pentru reacţii agresive necontrolate.

11.

Criterii diagnostice
existenţa în antecedente a unui eveniment traumatic care
implică atât iminenţa sau ameninţarea cu moartea sau cu
vătămarea importantă, cât şi un răspuns intens de frică,
neajutorare sau groază;
retrăirea persistentă a evenimentului traumatic prin intermediul
amintirilor intruzive, a viselor chinuitoare recurente şi/sau a
reactivităţii psihologice sau fiziologice în expunerea la unele
activităţi sau situaţii care amintesc trauma;
evitarea stimulilor asociaţi evenimentului sau o paralizare a
responsivităţii generale, incluzând eforturile făcute de a evita
gânduri sau sentimente legate de traumă, eforturi de a evita
activităţi sau situaţii care trezesc amintiri ale traumei, pierderea
interesului pentru activităţile importante, detaşare de alţi oameni
şi/sau tocire emoţională;

12.

Criterii diagnostice
existenţa unor simptome persistente ale unei stări de
hiperactivare vegetativă ( ex. hipervigilenţă, tulburări de somn,
iritabilitate sau izbucniri de furie, tulburări de concentrare şi/sau
o reacţie de surpriză exagerată);
tulburarea are o durată de cel puţin o lună;
efectele tulburării produc o suferinţă clinică semnificativă sau o
afectare în funcţionarea socială, ocupaţională sau în alte
domenii importante.

13. Consecinţele psihosociale ale traumelor

Impactul
evenimentului
traumatic
Teama şi suferinţa
Schimbări
de
comportament
Boli psihice
O abordare a sănătatii publice,
National Academies Press, 2003.
Sursa

14.

Etapele dezvoltării tulburărilor
posttraumatice de stres
o perioadă de timp, până la o lună, după terminarea influenţei
factorului stresant, persoana trăieşte o stare acută de stres
traumatic;
dacă influenţa situaţiilor traumatizante asupra persoanei
continuă şi după acest termen, ea trece în starea de stres
posttraumatic, fapt ce face mai dificilă adaptarea ei la condiţiile
normale de viaţă şi conduce la apariţia unor diverse forme de
comportament dezadaptativ;
în această fază are loc dezvoltarea propriu-zisă a sindromului
tulburărilor de stres posttraumatic.

15.

16. Mobbing-ul

17.

Criterii identificare de a mobbing-ului
frecvența de apariție a acțiunilor agresive – mai mult de o dată
pe săptămână
durata de manifestare – pe o perioadă mai mare de 6 luni
(Leymann, 1990)
Factorii care determină apariția mobbing-ului
organizarea muncii – supraîncărcarea cantitativă a postului,
subîncărcarea calitativă, lipsa unor reguli clare, interferența
atribuțiilor etc.
conceperea sarcinilor – monotonia, subsolicitarea
coordonarea și controlul angajaților – rigiditatea stilului
managerial, inabilitatea managerului de a gestiona conflictele

18.

Fazele mobbing-ului
I. Faza divergențelor de opinie, a conflictelor, luptei pentru
putere etc.
II. Conturarea elementelor „psihoterorii” – echilibrul victimei
este afectat, încrederea în sine este destructurată, apar
primele simptome ale angoasei
III. Intervenția organizației – de obicei managerii pornesc de la
idea preconcepută a vinovăției victimei
IV. Excluderea de pe piața muncii – stigmatizare, izolare
socială, înlăturarea victimei de la locul de muncă

19. Workaholism-ul

20.

Workaholism – nevoie incontrolabilă de a muncii
(Wayne Oates, 1971)
Este încadrat în rândul fenomenelor de adicție, satisfăcând
următoarele criterii fundamentale:
imposibilitate de a rezista
comportamentului respectiv
stare de tensiune ridicată
comportamentul în cauză
impulsului
în
de
momentul
realizare
care
a
precedă
satisfacție/ușurare pe durata comportamentului adictiv
senzație de pierdere a controlului în timpul desfășurării
comportamentului
durata mai mare de o lună a sindromului respectiv

21.

Caracteristicilor fundamentale li se adaugă cel puțin 5 din
următoarele 9 criterii:
preocupări frecvente cu privire la comportamentul în cauză
importanța cunoscută a intensității și duratei episoadelor, în
comparație cu planificarea inițială
tentative repetate pentru a reduce, controla sau abandona
comportamentul respectiv
acordarea unui timp special pentru pregătirea și parcurgerea
episoadelor
apariția bruscă a episoadelor atunci când subiectul trebuie să
îndeplinească o serie de activități (profesionale, sociale etc.)
sacrificarea activităților recreative, în favoarea comportamentului
în cauză

22.

perpetuarea comportamentală, în ciuda faptului că subiectul
conștientizează agravarea unor probleme recurente sau
persistente de ordin social, financiar, psihologic sau fiziologic
toleranță marcantă (nevoia de a crește intensitatea sau
frecvența comportamentului pentru a obține efectul dorit sau
diminuarea efectului procurat prin intermediul unui
comportament de aceeași intensitate)
agitație și instabilitate în cazul imposibilității de a abandona
comportamentul respectiv

23.

Etapele instalării workaholism-ului
I. Debutul discret (preocupări excesive legate de muncă)
II. Perturbări în viața personală (neglijarea relațiilor personale,
ulterior chiar evitarea acestora)
III. Creșterea costurilor psihologice (stres, tulburarea echilibrului
personal și familial etc.)
IV. Tulburări somatice (cefalee, ulcer gastroduodenal, hipertensiune
arterială), fiind posibilă instalarea și a altor tipuri de dependență
chimică (alcool, medicamente, droguri etc.)

24.

Tipologie
a. după gradul de workaholism (Oates, 1971):
workaholici inveterați (perfecționiștii care își iau munca în
serios, iar rezultatele lor sunt în continuare conform celor mai
înalte standarde)
workaholici convertiți (cei care își stabilesc limite în ceea ce
privește orarul de muncă)
workaholici situaționali (muncesc excesiv datorită unei nevoi
psihice interioare, fie pentru prestigiu)
pseudo-workaholici
(posedă
la
modul
superficial
caracteristicile workaholicilor inveterați; sunt orientați spre putere
și nu spre productivitate)

25.

b. după varietatea de workaholism (Rohrlich, 1981):
dependentul de muncă ostil (exteriorizează furia și frica de
respingere prin muncă compulsivă)
workaholicul rușinat (are stimă de sine scăzută, obținând
recunoaștere și aprobare din dependența față de muncă)
workaholicul competitiv (se folosește de muncă pentru a
obține succese)
workaholicul defensiv (dependența de muncă este mai puțin
cronică și cu un caracter situațional și limitat în timp)
workaholicul singuratic (muncește excesiv pentru a câștiga
acceptarea din partea grupului de muncă)
workaholicul culpabil (resimte nevoia puternică de a fi
pedepsit cu ore suplimentare de muncă și sarcini dificile)

26.

workaholicul frustrat (folosește munca pentru a-și rezolva
diversele frustrări profesionale)
workaholicul narcisic (trăiește un intens sentiment de
insecuritate datorită unor experiențe timpurii și este dependent
în mod compulsiv de muncă pentru a reduce sentimentul de
inadecvare)
workaholicul obsesiv (manifestă o pasiune pentru strictețe,
ordine etc.)
workaholicul pasiv-dependent (este dependent în virtutea
nevoii sale de a fi protejat , îngrijit și condus prin structura
activității de muncă)
workaholicul pre-/postpsihotic (se folosește de muncă pentru
a stabili legături și structuri astfel încât să își mențină sensul
sinelui intact, întrucât perceperea realității exterioare este
precară)
pseudo-workaholicul (privește munca drept o modalitate
convenabilă de a scăpa dintr-o situație personală intolerabilă)

27.

Stiluri de workaholism
(Robinson, 2000):
Stilul bulimic (se angajează greu în muncă, apoi o fac din ce în
ce mai intens, până se prăbușesc în epuizare; sunt permanent
nemulțumiți de felul în care își fac munca)
Stilul neliniștit (preiau multe atribuții, nu refuză nimic, nu
stabilesc priorități, nu deleagă sarcini lucrează repede, fără
preocupări pentru detalii; sunt impulsivi, cu o stimă de sine
scăzută și dependenți de aprobarea altora)
Stilul hiperactiv (trăiesc la limita haosului, încep multe proiecte
pe care nu le finalizează)
Stilul epicurian (sunt lenți, metodici, nu se desprind de munca
lor, în aceasta găsindu-și liniștea și satisfacția; renunță greu la
proiectele vechi și nu încep altele noi din tema că nu l-au realizat
perfect pe cel vechi)

28.

PRIMUL AJUTOR PSIHOLOGIC

29. DE CE E NEVOIE DE AJUTOR PSIHOLOGIC

Evenimentele critice includ de obicei o pierdere greu de depăşit:
relaţii personale, bunuri materiale, sănătate
şansa de a genera un venit
coeziunea socială
demnitate, încredere şi siguranţă
imaginea pozitivă de sine
încrederea în viitor

30. PRINCIPII DE BAZĂ ALE PRIMULUI AJUTOR PSIHOLOGIC

31.

COMPONENTE
SIGURANŢA
FUNCŢIONAREA
ACŢIUNEA
Restabilirea
siguranţei fizice,
confort, protecţie
şi diminuarea
stresului
fiziologic
Facilitarea
funcţionării
psihologice
şi redobândirea
sentimentului
de siguranţă
şi control.
Iniţierea
acţiunilor de ştergere
a urmărilor
evenimentului
şi de revenire
la o viaţă normală
English     Русский Rules