313.55K
Category: historyhistory

Rolul lui burebista in unificarea triburilor

1.

Rolul lui
burebista
in unificarea
triburilor
Geto-Daci
Efectuat:Codița Mădălina
Grupa academica:211

2.

Întemeietorul statului dac, Burebista,
a trăit între 82 – 44 î.Hr.
• A fost un lider politic și militar redutabil, care a reușit să introducă o serie de măsuri
administrative importante pentru consolidarea și stabilitatea statului dac, într-o
perioadă dificilă din toate punctele de vedere. El a reușit să unească triburile getodacice și să își întindă regatul de la Pontul Euxin, până în Câmpia Panonică, și de la
Munții Haemus, până la mlaștinile Pripetului. Regatul lui Burebista se întindea pe o
suprafaţă uriaşă, înglobând teritoriul de astăzi al Ungariei, o parte a Cehiei, Slovaciei,
o parte a Poloniei, Bulgariei şi Serbiei.

3.

Izvoarele literare și arheologice
• situația istorică de la sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului I î.Hr. indică faptul
că statul dac a apărut în interiorul arcului carpatic, cu un nucleu în Munții Orăștiei.
Spațiul situat în sud-vestul Transilvaniei era bogat în zăcăminte de fier, piatră de
construcție, lemn și pășuni, prezentând premise economice excelente pentru un
centru statal

4.

împărțirea
societății
• Astfel, autorii antici vorbesc de o împărțire a
societății dacice în două mari categorii:
tarabostes (pileati) și capillati (comati).
Trabostes era formată din aristocrație, iar
capillati erau oamenii liberi, care nu erau
nobili. Odată cu apariția statului dac, aceste
categorii sociale tind să devină clase sociale,
cu interese divergente: tarabostes devine o
clasă dominantă și exploatatoare, iar
oamenii de rând, capillati, reprezintă clasa
exploatată.

5.

Apariția statului dac
• Burebista a făcut parte din aristocrația dacică, iar întemeierea statului dac a
făcut parte din interesele majorității artistocrației. Etimologic, însuși numele lui
Burebista îl indică ca membru al aristocrației: deși sunt multe opinii, Burebista
ar însemna „strălucit”, „nobil”, „binecunoscut”, „primul între bărbați”, „puternic”.

6.

Calitățile
• Calitățile lui Burebista s-au reflectat și în politicile externe, acesta concentrându-se
pe eliminarea pericolului celtic și pe ținerea la distanță a amenințării romane. Fiecare
dintre aceste obiective a fost realizat prin mijloace militare și diplomatice (alianța
antiromană cu ilirii și cu tracii, tratativele cu Pompeius).

7.

Dispariția lui Burebista
• Data morții lui Burebista nu a fost stabilită cu exactitate, dar se presupune că
a fost în jurul anului 44 , în proximitatea asasinării lui Caesar.
• După dispariția lui Burebista, regatul său se destramă în patru regate, iar mai
apoi în şase. Unii istorici afirmă că aceasta e dovada că asasinarea a avut loc
în urma unei revolte stârnite de căpeteniile care doreau să fie stăpâni supremi
asupra teritoriilor lor.
English     Русский Rules